Infima rătăcire

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

Din camera obscură
Printre bătăi de lacrimi surde,
A dispărut o buclă dură
Din timpurile tale-absurde.
E doar infima rătăcire
Din viaţa ta aprinsă şi străluce,
Însă-i a sufletului meu mâhnire
Şi-o amintire…
Ce către haos lin se duce.
E ca un vis ciudat, haotic
De-o noapte rece umed-tremurândă,
Un gând atins de iz hipnotic,
Ce a lăsat o inimă arzândă.

 

Omul cel mai fericit

“Un om este fugărit de un tigru fioros. Tigrul aproape că l-a prins şi vrea să-l sfâşie. Omul sare într-o prăpastie. În ultima clipă, el se prinde de o rădăcină, la doi metri sub buza prăpastiei, dar aceasta începe să se rupă. Deasupra lui, tigrul cel fioros; sub el, hăul care se cască şi moartea sigură. Lângă el, pe un colţişor de stâncă, o floare. Omul se apleacă spre ea, o miroase şi spune: Ce frumos miroase!”

(autor necunoscut)

 

Gândul zilei de azi, 8 noiembrie

La un moment dat, în viaţa fiecărui om apare acea unică persoană, acea individualitate care îl ajută să facă diferenţa. Acea persoană… eşti tu.

 

A river flows in you

Update 8 noiembrie 2009: La mulţi ani tuturor celor care îşi sărbătoresc onomastica! La mulţi ani mie!

 

Poets of the Fall – Carnival of Rust

 

 

Blog nou

Revolta de azi – este blogul unde voi scrie micile revolte de fiecare zi

 

Rugăciunea seninătăţii – Serenity prayer

Doamne, dă-mi seninătatea
să accept lucrurile pe care nu le pot schimba,
curaj să le schimb pe cele pe care le pot schimba
şi înţelepciune pentru a şti diferenţa.

God grant me the serenity
to accept the things I cannot change,
courage to change the things I can,
and wisdom to know the difference.

(Reinhold Niebuhr)

 

Caracterul tău – It’s all about character

Ai grijă de gândurile tale… Vor deveni cuvintele tale.
Ai grijă de cuvintele tale… Vor deveni faptele tale.
Ai grijă de faptele tale… Vor deveni obiceiurile tale.
Ai grijă de obiceiurile tale… Vor deveni caracterul tău.
Ai grijă de caracterul tău… Va deveni destinul tău.

Watch your thoughts; they become words.
Watch your words; they become actions.
Watch your actions; they become habits.
Watch your habits; they become character.
Watch your character; it becomes your destiny.

(Frank Outlaw)

 

Desen

Îmi place să privesc afară.
- Când au căzut aceste frunze?
Şi arborii se scuturară,
Şi-n viziuni adânci, ascunse.
Stau vulpi roşcate. Stoluri, salbe,
Peste pădure nori de ceaţă,
Ca nişte zburătoare albe
Plutind de vârfuri se agaţă.
Negru pământul se arată ;
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.
Şi liniştea cu-aripi uşoare,
Prin mii de pori respira-n toamnă.
Doar plopii mistuiţi în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.

(A. E. Baconsky)

 

 

Viaţa – ca o cafea bună

Răsfoind de dimineaţă gândurile prietenilor virtuali, aşezaţi la loc de cinste în blogroll, am dat peste o poveste super drăguţă şi plină de adevăr, pe blogul Ioanei. Nu am rezistat tentaţiei de a o împărtăşi cu voi, cei care îmi călcaţi pragul!

Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii de vis, maşini şi case au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi de zi. Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucătărie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească. Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mâna profesorul le-a zis :

 

Ceasornicul – fragment de roman

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

(…) Îşi simţea genele ca nişte ace care coseau durerea surdă a neputinţei. Şi-a ridicat privirea spre ceasorincul care atârna neştiut pe peretele sfâşiat de apăsătoarea răceală. Braţele ceasornicului, ascuţite ca lamele unor săbii, înaintau cu o viteză ameţitoare, retezând aerul cu fiecare secundă. Sunetul aspru al acestora îi presau tâmplele, zvâcnind asemenea clapelor unui pian răguşit, neatins vreodată de o mână. Ca dintr-o clepsidră înghesuită, începeau să se scurgă clipe de amăgire amară, ce făceau să piară timpuri prezente şi viitoare. Un oftat, un zbucium şi un sunet au trecut prin ea întunecându-i lumina himerică… urmate de o clipă de linişte eliberatoare. S-au rupt mii de lacăte şi, cu paşi domoli, ea se simţea din ce în ce mai aproape de cârma pe care,  cu puţin timp în urmă, nu o putuse manevra. A urmat o fericire

 

Toamnă opalină

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

A fost o vreme
Când în revărsările braţelor tale,
Fericirea era doar un cuvânt banal.
Când vidul şi paloarea se ascundeau
În lacrimi aspre, încă nenăscute.
Când în căuşul palmei tale
Curgeau stropii de miere ai ochilor mei
Luminaţi doar de tăişul privirii tale.

A fost un timp
Când în marea sufletului tău
Aruncam seminţe de şoapte
Aşteptând să încolţească în glastre de argint
Firele neîntinate ale unei flăcări
Mult prea inocente.
Când misterul trecerii tale
Ucidea încet fuiorul albastru

 

Un fir de iarbă – A blade of grass

Un fir de iarbă îi spune unei frunze veştede: „Ce zgomot faci când cazi! Ai reuşit să îmi împrăştii toate visele de iarnă.”
Iar frunza veştedă răspunse indignată: „Jos te-ai născut şi tot jos îţi duci zilele! Lucru lipsit de melodie ce eşti! Tu nu trăieşti la înălţime, şi-a vântului cântare nu te-atinge.”
Apoi frunza tomnatecă se aşternu pe pământ şi adormi. Dar la venirea primăverii se trezi din nou – acum, ca fir de iarbă.
Şi-apoi, când fu încă o dată toamnă, iar de deasupra coborau prin aer frunze veştede, ea spunse pentru sine: „Oh, frunzele astea! Atât de zgomotoase! Îmi împrăştie visele de iarnă.”

 

Gândul zilei de azi, 22 octombrie

“Pentru a ne vedea chipul folosim o oglindă; operele de artă le folosim pentru a ne vedea sufletul.” - You use a glass mirror to see your face, you use works of art to see your soul.

(George Bernard Shaw)

 

Legea dreptului de autor

O invit pe d-ra “Creatza” de pe pseudo-site-ul “lipiciosii.ro” să consulte legea dreptului de autor, înainte de a mai copia ceva de la mine. Îi adresez o primă şi ultimă rugăminte, înainte de a o acţiona în instanţă: de a şterge fragmentul copiat!

Fragmentul scris de mine:

“Îmi este frică să mai gândesc, să mai pun întrebări, să mai aştept răspunsuri. Îmi vin în minte momentele în care credeam în vorbe, în atingeri, în promisiuni, în bunătate, în dreptate, în aşteptare sau în speranţe. Acum nu mai cred în nimic… doar mă gândesc la credinţa mea care m-a împins spre marginea prăpastiei. Mă simt sufocată în spaţii largi şi înecată de lacrimi dar ceva nu mă lasă nici măcar să plâng. Aş da totul pentru o singură lacrimă care să ia odată cu

 

Savoir aimer…

 

Mishu

Mishu: “Sper că nu m-a văzut Bruno când m-am urcat în copac! O să încerc să stau nemişcat!”

 

Astronomie populară

Pământul

În concepţia populară, ca şi în antichitatea de până la Aristotel, Pământul nu este sferic, ci are forma unui disc, îmbinându-se la margini cu cerul. În unele credinţe rămase din vechime, Pământul se sprijină pe 3 stâlpi din fier, lemn sau ceară. Aceşti stâlpi sunt roşi de o zgripţuroaică, care există de la facerea lumii, sau, în alte variante, de Iuda Iscariotul. Aşa se explică şi cutremurele de pământ. Zgripţuroaica se hrăneşte doar cu mălaiul şi apa de pe pământ. E vorba de mălaiul care cade pe lângă copaie atunci când e cernut şi de apă cu care sunt clătite găleţile înainte de a fi umplute la fântână. De aceea, ţăranii spun că şi cele mai mărunte lucruri trebuie economisite, căci risipa foloseşte duşmanului. Alte credinţe arata că Pământul sta în apă, pe spinarea unui peşte mare care, atunci când se mişcă, provoacă cutremure. Ţăranii cred că dacă Pământul nu ar sta pe apă, aceasta nu ar izvorî din el. Uneori, în loc de un peşte, apar 2 peşti sau 2 bivoli. Şi pentru că religia ocupă un loc central în viaţa ţăranului român, există şi altfel de explicaţii pentru cutremure. Se spune că atunci când Dumnezeu se uită doar cu coada ochiului, Pământul se cutremură încet, dar dacă se uită direct, Pământul se mişca puternic, pentru că se ştie păcătos şi nu se poate înfăţişa înaintea lui Dumnezeu.

Soarele

Cultul Soarelui se întâlnea încă din neolitic. Imaginea sa apare în credinţele populare antropomorfizată, cu trăsături fizice şi calităţi umane. Se crede că soarele se naşte la solstiţiul de iarnă, când e mic ca ziua, creşte şi devine mai puternic la echinocţiul de primăvară (ziua e egală cu noaptea), atinge punctul culminant la solstiţiul de vară (cea mai lunga zi din an), ajunge înapoi la echinochtiul de toamna şi îmbătrâneşte şi moare la solstiţiul de iarnă (cea mai mică zi din an). Soarele este văzut uneori ca fiind format din raze fierbinţi şi strălucitoare, care, prin puterea lui Dumnezeu, luminează şi încălzesc Pământul. În credinţele populare,

 

Meteorologie populară

Norii

În cele mai multe părţi se crede că norii sunt aburi care fie ies din pământ, fie din ape, fie sunt aruncaţi pe nările unui balaur obosit care ridică apa din râuri şi mări. Se crede şi că norii sunt o ţesătură aflată în cer, la Dumnezeu, care o coboară de câte ori vrea să dea ploaie sau că norii ar fi scara pe care Dumnezeu coboară să vadă ce fac oamenii pe pământ. Există şi credinţa mai veche conform căreia norii sunt boii Soarelui, care cara apă la curtea să. Iar când Soarele nu încălzeşte şi deci nu-i vede, boii mai aruncă din apă pentru a-şi uşura povara şi atunci plouă. Se crede şi că norii se lăsă din cer pe ape pentru a bea apă, pe care o ridică apoi cu ei, însă oamenii nu-i văd deoarece se lăsa sub formă de negura uşoară. Stăpânul norilor diferă şi el în credinţele populare romaneşti. În unele zone, acesta este Dumnezeu sau Sf. Ilie, apărând de asemenea şi Sf. Petru în această calitate. În altele, stăpânul norilor e un monstru pe nume Eortan, care trăieşte în peşteri pustii. Însă credinţa cea mai răspândită e ca solomonarii sunt cei care poruncesc norilor, mergând călare pe balauri. Mişcarea norilor e explicată prin răsuflarea balaurului obosit şi aşa se poate şti în ce parte merg solomonarii. În Olt se spune că norii se mişca fiindcă sunt atraşi de munţi. În Năsăud se crede că există 2 feluri de nori, cei care se ridică de pe ape şi cei care se ridică de pe păduri. Aceştia sunt certaţi unii cu alţii şi când se întâlnesc se luptă aruncând fulgere. Norii mai apropiaţi de pământ se numesc “nori întunecoşi”, “nori negri”, “nori bivoli” sau “nori de ploaie”. Pentru că se crede că ei reprezintă răzbunarea solomonarilor, se numesc şi “balauri”. De asemenea, pentru că apar ca o masa imensă, se întâlneşte şi denumirea de “nori graşi”. Norii mai înalţi sunt numiţi “nori albi” şi prevestesc vreme bună, secetă sau ninsoare. Dacă sunt mai groşi, va veni grindina, iar dacă sunt mai uşori, vor aduce zăpadă. Norii cei mai înalţi prevestesc vreme bună şi se numesc “nori creţi”, “nori mărunţi”, “norii mieilor”. Aceştia sunt cunoscuţi ca “oile lui Dumnezeu”.

Există şi alte credinţe care prevăd vremea în funcţie de starea norilor:

• dacă norii au culoare trandafirie, vremea e bună;

• dacă sunt nori de Crăciun, vara va fi îmbelşugată.

• dacă norii se lăsă în jos după ploaie, se va însenina; în schimb, dacă norii fug în sus, e semn de vreme rea. La fel se va întâmpla când norii aleargă pe cer.

• dacă norii se încreţesc, nu va ploua.

Ploaia

În tradiţia populară românească, ploaia poate fi regăsita în diverse ipostaze. Astfel, ea este fie apa pe care Dumnezeu o aruncă pe pământ, fie apa ridicată de balauri din ape, fie sudoarea norilor sau chiar a balaurilor. Balaurul (zmeul) e lăsat de Dumnezeu să aducă ploile pe Pământ, în funcţie de cât de buni sau răi sunt oamenii. Balaurul ploii e un şarpe care

 

La mulţi ani!

Unei persoane deosebite care îşi serbează azi ziua de naştere! La mulţi ani! Să fii iubită!

 

În fiecare zi…

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

Te-am cunoscut într-un moment al vieţii în care inima mea era împrejmuită de un zid înalt de piatră, când în jurul meu erau doar hiene şi stârvuri, când nu mai aveam identitate şi când frica era singura care mă învelea seara. Rînd pe rînd, bucăţi mari de piatră din zidul ce-mi împrejmuia inima începeau să se desprindă şi să cadă. Ai fost pentru mine un adevărat prieten şi singura fiinţă cu adevărat umană în care aveam toată încrederea. Mi-ai oferit necondiţionat oglinda în care aveam nevoie să-mi văd reflexia clară ce fusese până atunci perturbată de greşelile trecutului. Am crezut şi am sperat în tine, m-am agăţat de tine aşa cum se agaţă un naufragiat de un colac de salvare. Am cedat inimii şi m-am abandonat în braţele tale, astfel încât erai singura persoană care îmi cunoştea trecutul, care mă înţelegea şi care nu mă judeca. Până într-o zi…

 

O pată de culoare în domeniul prăfuit al educaţiei

Studii recente asupra psihicului uman au reuşit să scoată în evidenţă importanţa şi rolul pe care îl are culoarea în viaţa noastră. Se ştie că anumite stări psihice sunt induse de impresiile pe care mediul înconjurător le emite către ochiul uman.

Încă din fragedă copilărie, o dată cu dezvoltarea personalităţii, se dezvoltă şi simţul estetic, care este puternic influenţat de mediul înconjurător, de felul în care copilul este învăţat să se raporteze la valori, de experienţele pe care acesta le trăieşte. Culorile au o importanţă deosebită asupra stărilor psihice a copilului oferindu-i acestuia posibilitatea de a deveni sensibil

 

Dă-mi puterea…

Dă-mi, Doamne, puterea de a rezista, de a merge mai departe, de a şterge trecutul cu buretele, de a uita ani de existenţă, de a nu mai simţi nimic, de a nu mai plânge, de a pleca şi de a nu mai reveni… Dă-mi puterea de a trece peste şi de a reveni la loc, de a mă linişti, de a dormi şi de a nu mai visa, de a dispărea…

 

Cântec de dragoste – Love song

Cum să-mi împiedec sufletul
să nu-l ajungă cutremurat pe-al tău?
Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva?
O, cum l-aş aduna
lângă ceva pierdut în întuneric,
într-un ungher tăcut, străin, nefrămătând,
ce nu se-ndepărtează

 

Ploaia

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

Cu o ultimă pleoapă,
Soarele alunecă uşor
Spre o lume târzie,
Făcând loc norilor negri.
Picături mari de ploaie
Îmi iau sufletul la o plimbare
Prin alburiul unei nopţi surde.
Cu privirea spre cer,
Simt apa lacurilor mele din ochi,
Amestecându-se cu ploaia curată,
Dând astfel naştere
Unor  lacrimi tăcute şi dulci,
Venite parcă din timpuri mult apuse,
Alăturând-se sufletului,
Inundându-mi încet sclipirea…

 

Gândul zilei de azi, 5 octombrie

A căuta fericirea e ca şi cum ai încerca să prinzi o umbră sau ai vâna vântul. (Finding happiness is like clutching the shadow or chasing the wind.)

(an old Japanese proverb)

 

Revolta de azi – Poate ar trebui să mă opresc…

Poate ar trebui să mă opresc din drumul anevoios pe care merg acum şi să urmez cărarea lină dar aglomerată pe care mi-o indică semenii. Poate ar trebui să uit să savurez aroma libertăţii şi să mă complac în situaţia clară a căminului obscur al oricărui reprezentat al speciei din care fac parte. Poate ar trebui să mă aliniez în rândul „doamnelor” cu urmaşi în serie şi cu „domni” pe măsura numelui; să împing şi eu căruciorul existenţei mele de femeie şi să pătrund tainele reţetelor şi ale serialelor. Poate ar trebui să nu mă mai gândesc la nimic şi să las pe alţii să gândească pentru mine. Şi, ca să fiu în ton cu scopul existenţei femeii pe acest pământ,

(continuarea acestui articol o găsiţi aici)

 

O problemă pe zi

Bătrânul Silas Greenfield a murit, lăsându-i fiecăruia dintre nepoţii săi aceeaşi moştenire. Sam şi-a cheltuit-o distrându-se, Dave a pierdut-o, iar Suzy a folosit-o cu înţelepciune. Bătrânul fusese hotărât să-şi trateze nepoţii în mod egal, şi, într-un fel a reuşit, dar fiecare a primit câte o altă sumă de bani. De ce?

 

Am obosit…

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

Am obosit s-alerg după himere
Ce poartă pe aripi idei de fericire,
Să mă trezesc într-un pustiu
Ce naşte doar pasiuni de mult uitate,
S-adorm cu răsuflări străine
De mintea mea întortocheate…

Am obosit să-ţi văd doar umbra
În întunericul ce nu-i nicicând aievea,
Să cred în basme şi stihii

 

Gândul zilei de azi, 2 octombrie

Este cel mai scump lucru din lume, cel mai râvnit şi cel mai invidiat, dar şi cel de care oamenii se tem cel mai mult, cel pe care majoritatea îl condamnă şi îl judecă. Pe lângă toate acestea, pentru mine este şi cel mai frumos. Este libertatea…