Premiu

Am primit acest premiu de la Geanina căreia îi mulţumesc foarte mult şi îl dăruiesc cu mare drag tuturor celor care îmi citesc blogul.

 

Un moment magic…

Ca în fiecare an, pe vremea asta, iarna soseşte în forţă cu roade care căptuşesc hambarele şi ninsori viscolite. Şi, ca în fiecare iarnă, se apropie un moment magic. Odată cu suflul gerului, permiteţi-mi să vă trimit tuturor celor care mi-aţi călcat pragul, fie pe http://mihaela13o.wordpress.com/, pe http://mihaela13o.blogspot.com/, sau pe http://omadesign.wordpress.com/, gândurile mele bune şi să vă mulţumesc pentru comentariile, sfaturile şi gândurile voastre, pentru urmele paşilor voştri mai mult sau mai puţin vizibile. Vă rog să primiţi, pe această cale, urările mele de fericire şi sănătate, alături de fulgii de iubire care să acopere atât inimile voastre cât şi inimile celor dragi vouă…

Dacă sărbătoriţi Crăciunul
sau vă bucuraţi doar de un răgaz de linişte şi relaxare în mijlocul familiei,
Dacă încă mai puteţi crede în Moş Crăciun
sau doar în bucuria dăruirii,
Dacă mai puteţi râde sub arabescurile jocului tandru
al fulgilor de nea
sau doar profitaţi de timpul poveştilor la gura sobei,
Dacă păşiţi într-un timp al reînvierii tradiţiilor
sau doar vă bucuraţi de mireasma crengilor de brad,
Dacă suava colindă e harpă şi-n inima voastră
sau clinchetul clopoţeilor e zâmbetul copiilor,
Atunci acest moment magic este şi momentul vostru…

P.S. Sper că aţi primit mesajul meu! Răsfoiţi şi Spam-ul!

Numai bine, tuturor!

Update: Se pare că am deranjat unele persoane cu acest mesaj! Nu am de gând să îmi cer scuze… Sunt ceea ce sunt, cu gânduri, cu revolte, cu sensibilităţi sau cu durităţi… Dacă uneori acestea sunt interpretate greşit, atunci nu-mi rămâne decât să fiu mai selectivă în alegerea prietenilor, fie ei şi virtuali…

 

Gândul zilei de azi, 18 decembrie

Zăpada e scheletul apei, fragil ca un sicriu de vioară.
(Gheorghe Tomozei)

 

Revolta de azi

Din seria revoltelor de azi: Controlul minţii de pe blogul revoltelor!

 

Ninge…

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

Ninge… Am aşteptat atât de mult zăpada binecuvântată care să se aşeze pe cugetul întortocheat al existenţei mele pământene… Acea zăpadă care să mă oprească din balansul sentimentelor şi care să şteargă orice urmă gri lăsată de cotidianul unei răni supurânde… Acea ninsoare care, în tăcerea ei, să se aştearnă pe fierbinţeala regretelor şi a greşelilor, care să răcească şi să conserve frumuseţea banală a unui dor prea minuscul pentru această imensitate a lumii… Aş vrea să nu se mai oprească niciodată, să astupe toate durerile şi toată mizeria unei lumi degradante şi a unor suflete mult prea întunecate, să  şteargă, în căderea ei, rânjetele batjocoritoare ale furiei acumulate în tot acest timp în care ea a lipsit…Aş vrea să mă afund în imensitatea albului său şi în perfecţiunea fulgilor, să mă las învelită şi încălzită de atingerea particulele sale atemporale, să iau parte la jocul obraznic al fulgilor… Însă… în dansul ei mut şi în periplul ei descendent aş fi vrut să nu lase acea boare de goliciune care îmbracă acele forme terestre superioare, acel sentiment de pustietate şi de incapacitate care îl simte numai un suflet singur…

 

Gândul zilei de azi, 12 decembrie

Niciun fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greşit.

(proverb japonez)

 

Despre prietenie

Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu „când nu ascunzi nimic” celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta nu se verifică prin tine, ci prin celălalt. Eşti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce aşteaptă altul de la tine să spui.

Dacă îi mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una nici alta, nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire atunci sigur nu eşti nici sincer, eşti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume „defavorabilă” , de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi „sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. Sinceritatea este şi ea,

 

The Centre of Attention

O fotografie excepţională, realizată de Peter Byrne din Finlanda, premiată la concursul Digital Camera Photographer of the Year 2009

 

Hands

 

În aşteptarea lui Moş Crăciun…

Mi-am făcut singură un cadou… Nu mai lipseşte decât zăpada!

Sursa: http://omadesign.wordpress.com/

 

Am învăţat…

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

– această poezie este dedicată unui prieten drag, care m-a suportat un timp îndelungat şi căruia îi mulţumesc -

Am învăţat că timpul nu rezolvă nimic,
comunicarea şi adevărul da.
Am învăţat că mai bine schimbi o câmpie într-un munte
decât un om cufundat în prejudecăţi.
Am învăţat că prieteni sunt aceia
care îţi iartă greşelile.
Am învăţat că nevoia de certitudine
te îndepărtează de sensibilitate.
Am învăţat că bolile incurabile ale secolului în care trăim
sunt manipularea, prostia şi îndoctrinarea.
Am învăţat că materialul cel mai puternic din lume
este hârtia.
Am învăţat că pentru a cunoaşte înaltul,
trebuie să cunoşti hăul şi grotescul.
Am învăţat că cel mai mare tribut în viaţă
îl cer bunătatea şi frumuseţea.
Am învăţat că experienţa
nu are nimic de-a face cu timpul.
Am învăţat că poţi pierde într-o secundă
ceea ce ai clădit într-o viaţă.
Am învăţat că de multe ori cuvântul
este mult mai important decât fapta.
Am învăţat că lucrurile mărunte
nu dezamăgesc niciodată.
Am învăţat că cel mai nesigur lucru din lume
este ’mâine’.
Am învăţat că prieteni sunt aceia
care îţi acceptă defectele.
Am învăţat că iubirea răsare exact atunci
când te aştepţi cel mai puţin.
Am învăţat că atunci când cauţi certitudini,
ajungi să găseşti îndoieli.
Am învăţat că de multe ori ’a putea’
câştigă războiul cu ’a vrea’.
Am învăţat că vine un moment în viaţă când
singurul tău prieten
este  omul din oglindă.
Am învăţat că dacă te gândeşti că vei pierde,
deja ai pierdut.
Am învăţat că a iubi este un privilegiu
pe care mulţi nu-l au.
Am învăţat că o secundă
te poate transforma pentru o viaţă.
Am învăţat că singurătatea poate fi
un preţ plătit libertăţii.
Am învăţat că acceptarea
este condiţionată de simplitate.
Am învăţat că libertatea presupune
lipsa conceptului de libertate.
Am învăţat că ’niciodată’ îşi pierde sensul
cu cât este mai mult folosit.
Am învăţat că frica de fericire este mai puternică
decât frica de înălţime.
Am învăţat că pentru a uita o inimă
trebuie să găseşti o alta să o înlocuiască.
Am învăţat că poate exista un nivel mai jos
decât cel la care ai căzut.
Am învăţat că orice distanţă
are un capăt.
Am învăţat că cea mai nobilă iertare
este iertarea de sine.
Am învăţat că uneori petreci cel mai puţin timp
cu oamenii la care ţii cel mai mult.
Am învăţat că inteligenţa
poate fi un mare dezavantaj.
Am învăţat că de multe ori eşti condamnat
doar pentru că eşti diferit.
Am învăţat că uneori e destul o privire
pentru a surprinde valoarea.
Am învăţat că singurul lucru sigur pe lumea asta
este timpul folosit de tine şi pentru tine.

Am primit un premiu de la Zamfir Pop şi îi mulţumesc foarte mult! Deoarece am primit acest premiu pentru “poeziile gingaşe”, nu puteam să-l afişez decât lângă o poezie.

Conform tradiţiei, ofer şi eu acest premiu mai departe Cameliei pentru multitudinea subiectelor abordate, familiei DMD pentru minunatele melodii şi amintiri , Lecsyei pentru sensibilitatea postărilor cu care ne încântă şi Oanei pentru frumuseţea picăturilor de dragoste.

Update: Ofer acest premiu pe care l-am primit din nou de la Camelia (merci, Cami!) Brînduşei pentru activitatea deosebită şi sufletul ei mare şi Lorrenei pentru frumuseţea şi sensibilitatea scrierilor ei.

 

Gândul zilei de azi, 5 decembrie

Dacă ceea ce primeşti îţi poate fi furat, cine are puterea să fure ceea ce dăruieşti?

(Antoine de Saint-Exupery)

 

Legenda lui Moş Nicolae

Legenda lui Moş Nicolae reprezintă una dintre cele mai populare şi mai frumoase sărbători de iarnă, însă el a existat în realitate, fiind cunoscut în lumea creştină ca Sfântul Nicolae.

Sfântul Nicolae s-a născut cândva la începutul mileniului în sudul Turciei de astăzi, într-o familie de creştini bogaţi, însă părinţii săi au murit într-o epidemie când el era încă un copil. Nicolae şi-a dedicat de atunci întreaga avuţie ajutorării oamenilor săraci, bolnavi şi suferinzi, devenind cunoscut în toată lumea că un adevărat pansament pentru sufletele celor în nevoie şi ca un protector al copiilor. În perioada Imperiului Roman, creştinii erau persecutaţi, aşa că Sfântul Nicolae a fost întemniţat din cauza credinţei lui, murind pe 6 decembrie 343. Ziua morţii lui a devenit ziua Sfântului Nicolae, moment în care sunt sărbătorite atât faptele lui de sfânt, cât şi poveştile ce au dus la naşterea legendei lui Moş Nicolae.

Una dintre aceste poveşti este despre un om sărac care avea trei fiice. În acele timpuri, pentru că o fată să fie luată în căsătorie, avea nevoie de o zestre considerabilă dăruită de tatăl său, iar cu cât zestrea era mai mare, cu atât creşteau şansele ca fată să-şi găsească un soţ mai bun. Fiicele acestui nevoiaş, neavând nicio zestre, erau astfel sortite să fie vândute că sclave. În mod misterios, omul a găsit în casa trei pungi cu galbeni, ce conţineau câte o zestre considerabilă pentru fiecare fată astfel încât să-şi poată găsi un soţ cumsecade. Se spune că săculeţii cu galbeni au apărut de nicăieri în şosetele şi cizmuliţele lăsate în faţa focului la uscat.  De atunci, s-a păstrat obiceiul de a atârna ciorapei sau de a lăsa o pereche de ghetuţe în faţa uşii, în aşteptarea cadoului de la Moş Nicolae. Într-o altă variantă a poveştii, galbenii din săculeţ sunt înlocuiţi cu trei bile de aur, de aici moştenindu-se tradiţia de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.

O altă poveste tradiţională de Moş Nicolae relatează întâmplările

 

Îmi doresc…

Privesc pe geam la norii gri care-mi apasă percepţiile unui om mult prea debusolat pentru a-şi regăsi identitatea pierdută de-a lungul anilor. Privesc doar şi mintea mea aleargă spre impresiile de iarnă care se lasă aşteptate  undeva într-un colţ al unei lumi desprinse dintr-o tundră a fericirii. Mă întreb, ca orice alt om în perioada asta a anului, oare ce îmi doresc să găsesc în ghetuţe sau sub brad? Ce aş putea să-mi doresc ştiind că fac parte din acei oameni cărora dorinţele nu li se îndeplinesc niciodată? Să-mi doresc să găsesc o altă făptură în locul meu, pentru că aceasta a dezamăgit pe toţi cei care o înconjoară, inclusiv pe sine? Să-mi doresc să găsesc o baghetă magică cu care să pot da înapoi timpul cu 15 ani pentru a putea opri un om de a acţiona într-un fel, sau o maşinărie cu care să mă întorc în timp cu 3 ani pentru a mai putea savura o bucăţică din felia de fericire mult prea devreme furată? Citeam zilele trecute impresia unui domn asupra persoanei mele, unul dintre acei puţini oameni peste care timpul şi-a pus amprenta înţelepciunii şi a comprehensiunii: “Poate nu am surprins cel mai bine fatetele dar si continutul unei fiinte care se prezinta special.Totusi cred ca este vorba de mai multe spirite ce se manifesta din acelasi continut.Poetul talentat,protestatarul iritat,colectionarul de texte,de imagini si de sunete,creatorul de senzati,toti alimentati din interior oare se inteleg asupra prioritati exteriorizari?Nu stiu….pare aleator.Nu este treaba mea dar transpare o tragedie generatoare de tristete.” Îi mulţumesc mult acestui domn însă toate aceste aprecieri m-au pus pe gânduri, m-au făcut să realizez că toată neîncrederea pe care o am în oameni, toată dezamăgirea şi neputinţa nu izvorăsc decât din imposibilitatea de a găsi un om, acel om care să mă completeze, care să îmbine armonios toate aceste multiple faţete care, într-adevăr, nu se înţeleg asupra priorităţii exteriorizării. Credeam că am întâlnit acest personaj care îşi face apariţia numai odată în viaţă, făcându-te să vezi lumea cu alţi ochi, însă nu a fost decât o iluzie; iluzia unui sentiment de siguranţă, iluzia unei prietenii sau a unei iubiri interzise…( deja am scris zeci de pagini despre aceste sentimente) M-am înşelat şi m-am dezamăgit, am avut încredere şi am dezamăgit iar asta mă face să nu-mi mai doresc nimic în afară de ninsoarea binecuvântată. Poate doar inspiraţia de a scrie în continuare, puterea de a uita şi puterea de a o lua de la capăt iar şi iar, puterea de a încuia lacrimile într-un colţ al inimii şi puterea de a mă detaşa de “tragediile generatoare de tristeţe”. Însă tocmai aceste lacrimi şi aceste tragedii mă definesc pe mine ca om, mă hrănesc şi mă fac diferită, mă fac să aud un zâmbet şi să văd căldura unui cuvânt, mă fac să mă emoţionez la atingerea unui suflet şi să plâng la auzul unei culori… Mi-aş putea dori bucurie însă ce folos când ştiu că eu şi tristeţea dormim cu capul pe aceeaşi pernă? Mi-aş putea dori un loc de muncă însă ar însemna să pierd iar ani de zile cu căutarea. Să-mi doresc o locuinţă? Poate nu pentru mine ci pentru sufletele nevinovate din jurul meu. Mi-aş putea dori o portavoce pentru a mă face auzită, însă ce folos, când cei din jurul meu sunt surzi? Sau mai bine un creion ascuţit pentru a aşterne mii de litere şi sentimente, dar ce folos, când cei care citesc sunt orbi? Totuşi este ceva ce aş dori să găsesc în ghetuţe: o busolă care să-mi arate … drumul spre mine…

 

Gândul zilei de azi, 30 noiembrie

Câteodată soarta noastră se aseamănă cu un pom fructifer în timpul iernii. Cine ştie cu siguranţă că acel copac va înverzi şi va înflori după trecerea iernii, dar sperăm din toată inima… simţim acest lucru.

Sometimes our fate resembles a fruit tree in winter. Who would think that those branches would turn green again and blossom, but we hope it… we know it.

(Johann Wolfgang von Goethe)

Update, 1 decembrie – La mulţi ani, România! Fie ca pomul vieţii tale să înverzească şi să înflorească indiferent cât va dura iarna… La mulţi ani, români, oriunde v-aţi afla!

 

Castelul Sturdza de la Miclăuşeni

Castelul Sturdza de la Miclăuşeni, cunoscut şi sub denumirea de Palatul Sturdza, este un castel în stil neogotic, unul dintre cele mai frumoase din Moldova, construit între anii 1880-1904 de către Gheorghe Sturdza şi soţia sa Maria, în satul Miclăuşeni, la doar 65 de kilometri depărtare de Iaşi, pe partea stângă a drumului E 583 ce duce spre Roman În prezent, se află în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dăruit vornicului Miclăuş (1380-1440), membru în Sfatul Domnesc, o moşie întinsă, situată în apropierea de Lunca Siretului. Moşia a devenit cunoscută sub denumirea de Miclăuşeni, după moartea vornicului. La 25 aprilie 1591, urmaşii vornicului Miclăuş au vânut moşia către vistiernicul Simion Stroici (1550-1623). Acesta a construit aici un conac ale cărui ruine se mai puteau încă vedea la începutul secolului al XX-lea.

Printr-un testament din 5 iunie 1622, vistiernicul Simion Stroici a lăsat moştenire satul Miclăuşeni “Lupului Prăjăscului şi nepoatei mele Saftei, şi fiului meu, la Gligorie, cu heleştee şi cu prisăci şi cu tot venitul, pentru că i-am luat spre dânşii ca să-mi fie ei ficiori de suflet”. La sfârşitul secolului al XVII-lea (în 1697), urmaşii lui Lupu Prăjescu, neavând urmaşi, au lăsat domeniul fraţilor Ioan şi Sandu Sturdza, cu care se înrudeau.

La data de 19 aprilie 1699, fraţii Sturdza şi-au împărţit între ei averile, moşia Miclăuşeni revenindu-i lui Ioan Sturdza. Pe moşie locuiau şi munceau ţărani clăcaşi şi ţigani vătraşi robi, care şi astăzi poartă nume de meserii: Bucătaru, Muraru, Pitaru, Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu, după cum scrie Costin Merişca, în lucrarea “Castelul Miclăuşeni în cultura română”, apăruta la Editura “Cronica” în 1996. Locuitorii satului Miclăuşeni trăiau în bordeie sărăcăcioase pe moşia boierului şi pe gârla din preajma parcului boieresc.

În anul 1752,

 

Dans măiastru

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

Se sting luminile zilei,
Sunt singură într-o lume-albastră,
În pâlpâirea vie-a candelei
Zăresc o umbră şi-un bilet pe masă:
„Ai nevoie de mine, mă găseşti pe drum.”
E semnat în grabă – Al tău suflet bun.
O clipă mi-am întors privirea
Spre locul unde-mi locuia
Şi-am înţeles că-n dansul său măiastru
A luat cu el şi inima.
A dus-o tot pe drum, acolo
Printre petale de nisip
În umbra ta şi-a găsit locul
Pe-al tău de piatră, dorit chip.

 

imagine: Octavian Florescu

 

Gândul zilei de azi, 28 noiembrie

Când cel mai bun prieten te părăseşte, nu plânge! Închide-ţi lacrimile în cel mai ascuns colţ al inimii, numit “uitare”.

 

Sfârşit de toamnă

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.

 

Durere răsfirată…

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

Mă cufund în întuneric şi mă pierd
în vise aburinde de argint.
Picături de secunde negre cad,
topindu-se pe umerii geamurilor reci,
asemenea unei ploi de noiembrie,
lăsându-mi un amurg ostil, plin de lacrimi uitate.
Din aripile înfrigurate ale undelor,
prin fumul hoinar,
îmi rup clipele de dor,
uitând cuvintele ascunse.

Cleştii de uitare îmi ţes broderii de ceaţă.

Ţi-aş scrie o şoptire măruntă
dacă aş găsi creionul veşniciei.
Te-aş ninge cu fulgi mari de dragoste
dacă mi-aş dezgropa picioarele
din nămeţii durerii răsfirate…

 

Revolta zilei de azi, 26 noiembrie

Încă una din micile mele revolte:

http://mihaela13o.blogspot.com/2009/11/funny-blogs.html

 

Gândul zilei de azi, 24 noiembrie

‘Înainte de a întinde  mâna după un trandafir, gândeşte-te bine. Poate avea şi spini.’

 

Cafea cu gust de depărtare…

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

În această dimineaţă cafeaua are un gust deosebit. Dacă până acum avea un gust de ploaie, căutare, dezamăgire şi regrete, acum are un gust dulce-amărui de depărtare. Este gustul predominant care le acoperă pe celelalte. Aproape că nu mai simt gustul dezamăgirii iar cel al căutării a dispărut de mult. E ciudat… dar nu am să-i adaug lapte pentru a simţi gustul amintirii şi nici nu se întrevăd norii de ploaie pentru a-i mai dilua din amărăciune. Nu am s-o beau nici cu un strop de lămâie şi nici cu ciocolată, căci nu vreau să-i fur din esenţă. De data asta o savurez încet, simplă, cu un dram de caimac. Acest caimac mă face să mă gândesc la

 

Aş vrea să fiu…

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

Aş vrea să fiu…
o picătură de rouă aruncată pe buzele tale
de vântul răsăritului alburiu;

un strop de lumină zvântat pe obrazul tău
de o rază beată de soare
coborâtă din norul de amiază;

un ciob de visare
uitat sub paşii tăi
de ceasornicul apusului vineţiu;

o licărire de umbră zvârlită pe pleoapele tale
de tăcerea pustiită a lunii
zdrobită de ruinele nopţii.

 

Gândul zilei de azi, 20 noiembrie

Spune-mi ce nu există, ce este imposibil a avea, ce nu se poate… şi îţi spun ce îmi doresc…

 

Ferice de cei…

Fericirea nu depinde de context, ci de caracter. Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viaţă, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuză să vadă că paharul e pe jumatate gol sau că poate trei sferturi din el s-a scurs sau în cazuri cu adevărat nefericite, mai are doar doi stropi amărâţi de bine în el.

Ferice de cei care privesc paharul din perspectiva cerului, adică de sus, de unde paharul pare veşnic plin, şi nu din lateral de unde orice picătură în lipsă este observată cu uşurinţă.

Ferice de cei ce cântă chiar dacă sună fals, de cei ce dansează, chiar dacă nu ştiu paşii, de cei care cad, iar apoi se ridică.

 

Cioburi de lacrimi – fragment de roman

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

(…) A încercat să-l alunge, dar nu-l putea găsi. Se ascunsese în sufletul ei în cel mai întunecat ungher de vise. Îi simţea prezenţa în vidul rămas după plecarea sa. Dar cum să-l găsească, ştiindu-şi sufletul ca un labirint mult mai complicat decât cel al Minotaurului? Cum să-l alunge dintr-un suflet întortocheat, plin de cioburi de lacrimi amare? Ar fi vrut să-l smulgă din ascunzătoare, să-l izbească de pământ…dar asta ar fi însemnat ca odată cu el, să smulgă şi o parte din sufletul ei, poate partea cea mai fragilă. Nu putea decât să îl lase acolo undeva, să-l păstreze ca pe o aşchie neşlefuită sărită dintr-un diamant vechi, la fel de preţios ca şi inima ei… (…)

Te-ai ascuns în sufletul meu,
Într-un ungher întunecat de vise.
Ai pătruns prin labirintul greu,
Prin cioburi de amare lacrimi stinse.

 

Gândul zilei de azi, 17 noiembrie

Toamna este un andante melancolic şi graţios care pregăteşte admirabilul adagio al iernii. – L’automne est un andante mélancolique et gracieux qui prepare admirablement le solennel adagio de l’hiver.

(George Sand)

 

Secretul pentru a fi fericit

Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume.Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.

Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus: ”Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?” Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis: ”Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent. În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea. Marele secret nu este altceva decât

 

Infima rătăcire

(Este interzisă reproducerea, copierea, editarea şi publicarea acestui text fără acordul scris al autoarei.)

Din camera obscură
Printre bătăi de lacrimi surde,
A dispărut o buclă dură
Din timpurile tale-absurde.
E doar infima rătăcire
Din viaţa ta aprinsă şi străluce,
Însă-i a sufletului meu mâhnire
Şi-o amintire…
Ce către haos lin se duce.
E ca un vis ciudat, haotic
De-o noapte rece umed-tremurândă,
Un gând atins de iz hipnotic,
Ce a lăsat o inimă arzândă.

 

Omul cel mai fericit

“Un om este fugărit de un tigru fioros. Tigrul aproape că l-a prins şi vrea să-l sfâşie. Omul sare într-o prăpastie. În ultima clipă, el se prinde de o rădăcină, la doi metri sub buza prăpastiei, dar aceasta începe să se rupă. Deasupra lui, tigrul cel fioros; sub el, hăul care se cască şi moartea sigură. Lângă el, pe un colţişor de stâncă, o floare. Omul se apleacă spre ea, o miroase şi spune: Ce frumos miroase!”

(autor necunoscut)

 

Gândul zilei de azi, 8 noiembrie

La un moment dat, în viaţa fiecărui om apare acea unică persoană, acea individualitate care îl ajută să facă diferenţa. Acea persoană… eşti tu.

 

A river flows in you

Update 8 noiembrie 2009: La mulţi ani tuturor celor care îşi sărbătoresc onomastica! La mulţi ani mie!

 

Poets of the Fall – Carnival of Rust

 

 

Blog nou

Revolta de azi – este blogul unde voi scrie micile revolte de fiecare zi